ADN-ul viral din pergamente medievale ajută la reconstituirea a 3.700 de ani de istorie a variolei ovine

Cercetătorii au reconstituit peste 3.700 de ani de evoluție a variolei ovine, recuperând ADN viral din pergamente medievale și din dinți de oaie din epoca bronzului. Echipa internațională, condusă de University College Dublin, a constatat că pieile de animale folosite ca suport pentru scris pot păstra timp de secole dovezi ale infecțiilor la animalele de fermă. Studiul lor, publicat în Science Advances, prezintă 21 de noi genomuri virale antice.

Urmele au fost descoperite în manuscrise din Marea Britanie și Europa continentală, inclusiv în Evangheliile de la York, vechi de aproximativ 1.000 de ani, și în Glosarul Corpus, unul dintre cele mai vechi dicționare englezești. Mai multe pagini din unele volume conțineau ADN viral, ceea ce sugerează că pentru realizarea lor au fost folosite piei provenite de la animale infectate. ADN-ul a fost găsit și pe pergamente din piele de vițel și de capră, deși cercetătorii nu pot spune încă dacă acest lucru reflectă infecții rare transmise între specii sau contaminarea în timpul fabricării pergamentului.

Dovezi mai vechi au provenit din dinți de oaie găsiți în așezări de păstori din stepa eurasiatică, extinzând istoria cunoscută a virusului până în jurul anului 1700 î.Hr. Comparațiile cu tulpinile moderne sugerează că genomul virusului variolei ovine s-a schimbat relativ puțin de-a lungul mileniilor studiate. Descoperirile leagă totodată istoria timpurie a virusurilor înrudite de o perioadă în care oile domesticite se răspândeau în regiuni noi.

Variola ovină rămâne o amenințare extrem de contagioasă, care poate ucide animalele tinere și reduce producția de lână, carne și lapte. Transformând colecțiile bibliotecilor în arhive biologice, cercetătorii au acum o nouă modalitate de a examina evoluția acestei boli persistente a animalelor de fermă.