ADN-ul străvechi dezvăluie legături la mare distanță în Europa epocii glaciare

Cercetătorii au descoperit dovezi genetice că, în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, comunitățile din estul și vestul Europei aveau legături între ele, punând sub semnul întrebării ideile anterioare despre izolarea lor.

Dovada esențială provine de la o femeie ale cărei rămășițe au fost găsite în peștera Isturitz, din sud-vestul Franței. Cea mai mare parte a ascendenței sale era legată de populațiile vest-europene, însă ADN-ul său a dezvăluit și o ascendență legată de oameni din Europa Centrală și de Est.

Echipa internațională, coordonată de Universitatea din Viena, a publicat rezultatele în Science Advances. Femeia a trăit în perioada culturii gravetiene de vânători-culegători, cunoscută pentru uneltele și creațiile sale artistice. Descoperirile arheologice sugeraseră deja contacte pe arii întinse, dar studiile genetice anterioare indicau grupuri de ascendență estică și vestică în mare parte separate. Dovezi ADN similare, provenite de la un alt individ din Franța, consolidează ipoteza existenței acestor legături. Împreună cu dovezile arheologice, constatările sugerează că Isturitz ar fi putut fi un loc de întâlnire pentru grupuri diferite.

Cercetătorii au recuperat și ADN uman dintr-un strat de sedimente vechi de 22.000 de ani din peștera El Mirón, din nordul Spaniei, în ciuda absenței oaselor sau dinților umani în acel strat. Acest ADN sugerează că ascendența vest-europeană a persistat pe parcursul celei mai reci faze a ultimei epoci glaciare, susținând ideea că Peninsula Iberică a servit drept refugiu.

Rezultatele arată că schimburile genetice la mare distanță puteau coexista cu persistența unei ascendențe regionale timp de mii de ani.