La aproape 200 de ani, țestoasa Jonathan oferă noi indicii despre îmbătrânire

Oamenii de știință au secvențiat genomul lui Jonathan, o țestoasă uriașă despre care se crede că are 194 de ani, descoperind indicii genetice care ar putea contribui la explicarea longevității sale extraordinare.

Cel mai vârstnic animal terestru în viață cunoscut din lume trăiește pe Sfânta Elena, o insulă din Atlanticul de Sud. Cercetătorii i-au recoltat ADN-ul prin prelevarea de probe din cavitatea bucală cu tampoane, evitând recoltarea de sânge din cauza temerilor privind riscul de infecție.

Studiul, publicat în Science Advances, a comparat markerii chimici de pe ADN-ul lui Jonathan cu cei ai altor patru țestoase uriașe. Acești markeri contribuie la controlul activării genelor. Majoritatea tiparelor observate la Jonathan reflectau vârsta sa, însă unele dintre cele asociate mitocondriilor, structurile minuscule care furnizează energie celulelor, semănau cu cele ale unor animale mult mai tinere.

Această constatare este deosebit de interesantă deoarece deteriorarea funcției mitocondriale este strâns legată de îmbătrânire și de bolile asociate înaintării în vârstă. Cercetătorii au identificat și variante genetice asociate cu repararea ADN-ului și protecția împotriva cancerului, adăugând noi indicii biologice care merită investigate.

Rezultatele nu demonstrează de ce Jonathan a trăit atât de mult. Întrucât a fost studiată o singură țestoasă de o vârstă excepțional de înaintată, cercetătorii nu pot spune încă dacă aceste trăsături sunt neobișnuite sau se regăsesc și la alte țestoase longevive. Dieta și mediul său de viață, atent gestionate, ar fi putut contribui, de asemenea.

Următorul pas este să se testeze dacă tiparele chimice asemănătoare celor ale animalelor tinere contribuie efectiv la păstrarea funcției celulare. Orice aplicare în tratamentele pentru oameni rămâne o posibilitate îndepărtată, nu un beneficiu demonstrat.